Media

  • Multe magazine din retailul nealimentar se închid definitiv. Vânzările au scăzut cu până la 80%. Mii de angajaţi ar putea rămâne fără loc de muncă
    Închidererea magazinelor din retailul nealimentar va avea un impact economic și social negativ pe termen lung, fiind extrem de dificil și de puțin probabil ca, odată închise, aceste afaceri să se mai poată redeschide pe viitor. Roretail solicită ca măsurile de compensare promise de autorități să se materializeze cât mai rapid, fiecare zi care trece fără niciun fel de sprijin sau orizont de timp privind susținerea concretă a industriei, urmând să conducă la noi și noi falimente în retailul nealimentar.
  • Magazinele din retailul nealimentar încep să îşi închidă porţile definitiv
    În medie, scăderile vânzărilor din magazine în ultimele luni au ajuns la 60%-80%, iar situaţia este extrem de dramatică. Inclusiv cu ocazia Black Friday, vânzările din magazine au fost cu aproximativ 50% mai mici decât cele de la ediţia anterioară, din anul 2019. Primele magazine care au intrat în faliment sunt cele ale micilor companii din domeniu, unde nu există o contrabalansare a pierderilor de pe piaţa locală cu veniturile de pe pieţele externe.
  • Magazinele din retailul nealimentar încep să își închidă porțile definitiv, susține RORETAIL
    Aflate în imposibilitatea de a mai rezista pe piață, din ce în ce mai multe societăți comerciale care activează în domeniul retailului nealimentar intră în faliment, susține Organizația Patronală a Retailerilor din România – RORETAIL.
  • Roretail: Falimente tot mai multe în rândul magazinele nealimentare
    “Magazinele din retailul nealimentar încep să închidă definitiv unul după altul, ca într-un joc de domino. Nu este însă un joc, este vorba de branduri locale, de angajaţi şi familiile lor. Vorbim de situaţii disperate şi de antreprenori care nu mai au resurse, financiare şi emoţionale, să reziste. Deja există dificultăţi majore în plata taxelor şi a salariilor, fără a vorbi de chirii şi alte cheltuieli operaţionale. Autorităţile poartă responsabilitatea luării şi implementării rapide a unor decizii care să salveze această industrie, la fel ca în majoritatea statelor europene, care au implementat măsuri de compensare a efectelor devastatoare produse de restricţii încă din luna aprilie. Proprietarii şi administratorii de centre comerciale nu mai pot salva unilateral situaţia. Lipsa acţiunii autorităţilor, în al 12-lea ceas, va condamna retailul nealimentar şi comerţul modern în ansamblu la faliment”, a declarat Roxana Socaciu, director executiv Roretail.
  • Tot mai mulți patroni de magazine iau în calcul să tragă obloanele și să concedieze angajații
    Obloanele trase şi angajaţii concediaţi. E scenariul sumbru la care se gândesc tot mai mulţi patroni de magazine. Comercianţii reclamă că, după redeschiderea mall-urilor au încasări sub aşteptări şi cheltuieli mari cu plata chiriei. Pentru a evita falimentele, Guvernul vrea să acorde firmelor un ajutor financiar.
Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia.